© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Cuvântul integral al Patriarhului Daniel la Gala voluntarilor „Tineri în acţiune”[2022-11-11]de Ştefana TotorceaPreafericitului Părinte Patriarhul Daniel, Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt la Gala voluntarilor Tineri în acţiune!, organizată joi, 10 noiembrie 2022, la Palatul Patriarhiei. Patriarhul României s-a întâlnit cu voluntarii din Arhiepiscopia Bucureştilor şi le-a mulţumit personal pentru sprijinul oferit în organizarea hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale, sărbătoarea Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou. Preafericirea Sa a explicat sensul profund al voluntariatului ca act creştin de dăruire de sine pentru Dumnezeu şi aproapele. Text integral: Voluntariatul în Biserică este acţiune în comuniune de rugăciune şi fapte bune Preliminarii Voluntariatul reprezintă o activitate cu un spectru de interes tot mai larg în rândul tinerilor, în mass-media şi în societate, în general. În România, încă din anul 2014, activitatea de voluntariat este reglementată din punct de vedere juridic printr-o lege specială (Legea 78/2014). Existenţa acestui cadru legislativ este un real câştig pentru societatea noastră, întrucât, pe de o parte, asigură o serie de norme şi criterii pe baza cărora activităţile de voluntariat pot fi desfăşurate în condiţii optime şi recunoscute ca experienţă profesională, iar, pe de altă parte, încurajează factorii interesaţi să se implice în astfel de acţiuni, cu implicaţii la nivel (inter)personal, instituţional, politic şi social. Cu toate acestea, atunci când vorbim despre voluntariat, nu este suficient să ne raportăm doar la dispoziţii, reguli şi alte aspecte care sunt stipulate în diferite acte normative, abordare care, prin exacerbarea laturii juridice, poate duce la forme de activism social şi ideologic, ci trebuie să avem în vedere, întâi de toate, dimensiunea profund umană pe care se fundamentează voluntariatul, ca act de relaţionare şi comuniune cu semenii. Din acest punct de vedere, perspectiva creştină este cea care dă sens, cu adevărat, voluntariatului. Astfel, în Biserică, activităţile de voluntariat sunt valorificate deplin, deoarece, pentru creştinul ortodox, demnitatea umană şi dragostea faţă de aproapele reprezintă fundamentul cauzei particulare pentru care este săvârşit actul de voluntariat şi acestea primează în faţa actelor normative, fără ca acestea din urmă să fie neglijate. Cu alte cuvinte, dacă vom încerca să privim voluntariatul şi din perspectivă teologică, vom avea o înţelegere superioară a acestei realităţi. La baza oricărui act voluntar pus în slujba aproapelui stă principiul demnităţii, cinstirii şi evidenţierii chipului lui Dumnezeu sădit de Creator în fiecare om. Această credinţă se manifestă prin iubirea jertfelnică sau darnică faţă de cei din jur, dublată de un puternic sentiment comunional şi comunitar. Din punct de vedere creştin, creat după chipul Preasfintei Treimi (cf. Facere 1, 26-27), omul este făcut pentru comuniune, adică pentru relaţie vie cu Persoanele divine şi cu persoanele umane. Urmând Sfântului Ioan Evanghelistul, care arăta că dragostea faţă de aproapele are ca temei dragostea faţă de Dumnezeu (cf. 1 Ioan 4, 20), Sfântul Paisie Aghioritul mărturisea: „Dacă omul îl iubeşte pe Dumnezeu, apoi îşi iubeşte şi casa sa, şi pe vecinul său, şi pe vecinul de dincolo de frontieră, şi pe vecinul mai îndepărtat. Dacă nu-L iubeşte pe Dumnezeu, nu iubeşte nici pe vecin, nu iubeşte pe nimeni”[1]. De aceea, spunem că, în Biserică, voluntariatul cunoaşte o dublă perspectivă: Este modalitatea de a ne pune în slujba aproapelui, aducând, astfel, jertfă din timpul şi talanţii noştri dăruiţi de Dumnezeu; Voluntariatul reprezintă una din formele de misiune ale mirenilor în Biserică, iar cei care se implică în activităţi de voluntariat în cadrul comunităţilor eclesiale devin modele sociale demne de urmat. 2. Voluntariatul este iubire jertfelnică sau darnică adusă lui Dumnezeu prin slujirea aproapelui În prima sa epistolă sobornicească, Sfântul Ioan ne spune: „Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai cu gura, ci cu fapta şi cu adevărul. În aceasta vom cunoaşte că suntem în adevăr şi în faţa lui Dumnezeu vom afla odihna inimii noastre” (1 Ioan 3, 18). Iar Sfântul Apostol Petru ne îndemnă, zicând: „După darul pe care l-a primit fiecare, slujiţi unii altora, ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri ai lui Dumnezeu” (1 Petru 4, 10). Iată, dragi tineri, că iubirea faţă de aproapele nu trebuie să rămână doar la nivel declarativ, ea trebuie materializată în ajutorarea asumată şi responsabilă a celui aflat în nevoie. Aşadar, devenim membri activi şi responsabili ai Bisericii, prin iubire milostivă faţă de aproapele. De aceea, şi denumirea Grupului de voluntari ai Arhiepiscopiei Bucureştilor, Tineri în acţiune!, arată că prezenţa voastră – şi a tinerilor, în general – în Biserică, nu trebuie să fie doar una meditativă, ci şi activă, plină de dinamism, care arată atât vigoarea tinereţii, cât şi conştiinţa unei apartenenţe vii, active, la comunitatea eclesială. Când cineva acţionează voluntar, dar cu demnitate şi responsabilitate, dăruieşte ceva pentru aproapele său, îi oferă acestuia puţin din timpul său, pune în slujba lui o parte dintre cunoştinţele, abilităţile sau aptitudinile sale. În acest sens, voluntarul se eliberează de egoism, de individualism, devine nu doar martor, ci şi slujitor al iubirii milostive sau darnice a lui Dumnezeu, Care voieşte să ofere omului darurile Sale. Iar voluntarii care urmează această cale şi se jertfesc pentru aproapele devin mărturisitori ai Evangheliei iubirii lui Hristos şi misionari ai Bisericii. Aceasta înseamnă că voluntariatul în Biserică reprezintă o formă de milostenie, de ajutorare a aproapelui, iar milostenia reprezintă manifestarea exterioară a iubirii milostive sau a generozităţii, care este o stare lăuntrică, sufletească. Milostenia sau întrajutorarea este o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, după cum arată Sfântul Apostol Pavel, Apostolul neamurilor, care ne sfătuieşte: „Facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu” (Evrei 13, 16). În cel care îl slujeşte pe aproapele în mod dezinteresat (fără plată) se oglindeşte iubirea milostivă a Domnului Iisus Hristos şi prin aceasta voluntarul devine mărturisitor şi înfăptuitor al iubirii milostive a lui Hristos pentru oameni. 3. Voluntariatul este o formă a misiunii mirenilor în Biserică şi model demn de urmat Sfântul Apostol Pavel, în Epistola sa către Romani, spune: „Avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie, să prorocim după măsura credinţei; dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învaţă, să se sârguiască în învăţătură; dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăţie; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluieşte, să miluiască cu voie bună!” (Romani 12, 6-8). Iar, adresând-se colosenilor, Sfântul Apostol Pavel spune: „Orice aţi face, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul, şi nu ca pentru oameni, bine ştiind că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii; căci Domnului Hristos slujiţi” (Coloseni 3, 23-24). Astfel, voluntarii (mireni) – valorificând şi înmulţind talanţii primiţi de la Dumnezeu, după puterile şi priceperea fiecăruia – dobândesc, în timp, un sentiment al comuniunii, al comunităţii şi al apartenenţei, iar acest sentiment umple golul sufletesc pe care omul de azi îl simte, din ce în ce mai mult şi mai apăsător, în lumea puternic secularizată, individualistă şi însingurată, bazată excesiv pe consumerism. Prin urmare, când desfăşurăm activităţi de voluntariat în Biserică, indiferent de tipul ei (educaţională, socială, catehetică etc.), aceste activităţi promovează comuniunea în Hristos. Mai mult, aceste activităţi de voluntariat sprijină dezvoltarea comunităţii locale prin oferirea de soluţii care să răspundă, întâi de toate, nevoilor reale ale comunităţii. Aşadar, factorul care determină voluntariatul în Biserică are la bază mărturisirea Evangheliei iubirii lui Hristos pentru toţi oamenii prin dezvoltarea şi sprijinirea de activităţi care să răspundă nevoilor comunitare, spirituale şi materiale. Astfel, misiunea tinerilor voluntari mireni este aceea de a oglindi, prin puterea exemplului, iubirea milostivă sau darnică a Domnului nostru Iisus Hristos. Această realitate are puternice fundamente teologice, observate de Părintele Dumitru Stăniloae, care spune: „Mărturia faţă de Evanghelie stă în calitatea umanităţii noastre. Dacă cineva poate găsi în mine un om adevărat, acest lucru îl poate mişca, încuraja, şi-i poate da speranţa că există Dumnezeu Care-l iubeşte […]. Prin umanitate ajungem la Dumnezeu. Înainte de a-L fi văzut ca Dumnezeu, apostolii şi ucenicii au văzut, mai întâi, umanitatea lui Hristos. Era împreună cu toţi oamenii, mergând la cei bogaţi şi la cei săraci, mâncând împreună cu ei. Pentru a fi martori ai Evangheliei în lume, în societate, e de ajuns să fim (cu adevărat) oameni”[2]. În acest sens, scopul esenţial al activităţilor de voluntariat din Biserică este comuniunea de iubire smerită şi darnică, aceasta fiind posibilă tocmai datorită dăruirii de sine sau a generozităţii voluntarului. În Biserică, scopul activităţilor de voluntariat nu are o cauză abstractă, iar voluntarii nu se adună doar în vederea „rezolvării unei probleme sociale”. În Biserică, trăim conştient adevărul profund că obştea este formată din persoane, din fiinţe umane, în care este prezent chipul lui Hristos, Cel ce ne cheamă să acţionăm voluntar pentru realizarea comuniunii, ca manifestare a iubirii darnice, a generozităţii, ca lumină harică a iubirii Preasfintei Treimi în umanitate. 4. Concluzii Plecând de la aceste principii teologice şi duhovniceşti, când vorbim despre activităţi de voluntariat în Biserică, este necesar să fim mereu conştienţi de trei aspecte complementare: Voluntariatul oferă tinerilor alternative sănătoase de petrecere a timpului liber într-un cadru sigur, în care aceştia să poată învăţa, prin propria experienţă, că darurile oferite lumii de Creator pot deveni darul său personal oferit către aproapele. Acest dar se apoi către Dumnezeu, prin faptul că fiecare voluntar este liber să transforme lucrurile şi faptele proprii în daruri, prin iubirea smerită şi darnică pe care o manifestă faţă de semeni. Prin intermediul acestor activităţi, tinerii sunt ascultaţi şi încurajaţi, dar şi ajutaţi şi îndrumaţi, cu atât mai mult cu cât idealul lor sincer se întâlneşte cu realitatea dură a contextului social cotidian, când creşterea şi maturizarea lor înseamnă efort intelectual şi fizic, speranţă şi perseverenţă. Prin activităţile de voluntariat creştin, se doreşte ca Biserica să poată oferi un model demn de urmat pentru membrii societăţii, care pot învăţa, din exemplul celor implicaţi în aceste activităţi, cum iubirea milostivă a Domnului Iisus Hristos se revarsă în lume prin cei care alcătuiesc comunitatea eclesială, rugătoare şi lucrătoare în lume. Prin intermediul activităţilor de voluntariat, tinerii oferă sprijin concret comunităţii eclesiale în lucrarea ei misionară şi socială. Activităţile în care sunt prezenţi voluntarii în Biserică, dincolo de componenta educativ-recreativă, cultural-misionară sau catehetică, reprezintă, în primul rând, o modalitate de exprimare a filantropiei sociale a Bisericii, izvorâtă din Evanghelia iubirii lui Hristos pentru oameni. Acest aspect al vieţii Bisericii este unul foarte important, deoarece are ca finalitate nu doar rezolvarea unor nevoi materiale imediate, ci, mai ales, cultivarea comuniunii frăţeşti şi formarea spirituală a persoanei umane în lumina, iubirea şi bucuria Preasfintei Treimi. Aşadar, dragi tineri, vă îndemnăm să continuaţi această lucrare pe care o realizaţi, având conştiinţa că prin aceasta reflectaţi iubirea milostivă a Preasfintei Treimi în lume, mărturisiţi iubirea jertfelnică a lui Hristos şi slujiţi Biserica Lui. Nu încetaţi a fi mărturisitori ai credinţei, prin cuvânt şi faptă, iubitori de rugăciune şi de acţiune, adică misionari în societatea de astăzi. Nu separaţi activitatea voastră misionară de Sfânta Liturghie şi de rugăciunea personală, deoarece rugăciunea este izvor de lumină pentru minte, izvor de iubire pentru inimă şi izvor de voinţă tare pentru fapta bună. În încheiere, dorim să vă mulţumim pentru activitatea voastră bogată, depusă pentru bună desfăşurare a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale. Mulţumim, de asemenea, tuturor celor care au sprijinit şi sprijină activităţile cu tinerii în cadrul Bisericii şi fac posibilă lucrarea această de voluntariat. Ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi, să vă ajute să folosiţi timpul dedicat activităţilor de voluntariat şi de slujire a Bisericii ca un timp de cultivare a credinţei, a nădejdii şi a dragostei, un timp de cultivare a dialogului, a prieteniei şi a unităţii creştine ortodoxe, spre slava Preasfintei Treimi, binele Bisericii şi bucuria voastră a tuturor! † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române NOTE [1] Atanasie Rakovalis, Părintele Paisie mi-a spus, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2002. [2] Pr. Dumitru Stăniloae, Marc-Antoine Costa de Beauregard, Mica Dogmatică vorbită, dialoguri la Cernica, Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 207. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 444, Ultimul acces: 2026-10-04 03:07:33
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1
